Relația dintre Mirel Rădoi și Gigi Becali, naș și fin, s-a răcit după experiența ratată a fostului căpitan al roș-albaștrilor ca antrenor la FCSB. Rădoi a plecat la începutul lui 2016, iar de atunci a rupt legătura cu Becali. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că a reușit să dialogheze cu finul său și că i-a urat noroc înainte de meciul cu Portugalia!
Mirel Rădoi a antrenat-o pe FCSB în 2015, pentru o scurtă perioadă în care nu a putut să-și conducă echipa de pe bancă. Fostul fotbalist nu avea licență de antrenor atunci și ocupa funcția de director sportiv. Expeiența a fost una ratată, care s-a sfârșit prost, iar Rădoi a plecat la începutul lui 2016. Nici relația cu Gigi Becali nu a mai fost la fel din acest moment, dar acum omul de afaceri spune că a reușit să vorbească cu Rădoi, deși finul său nu a vrut inițial să-i răspundă la telefon.
„I-am dat mesaj lui Rădoi înainte de meciul cu Portugalia. Nu-mi răspundea la telefon. I-am dat un mesaj și i-am spus ‘Răspunde-i nașului tău, ca să iei binecuvântarea, că altfel nu faci nimic!’ L-am sunat și apoi a răspuns. I-am zis că orice ar zice el, nu poate șterge dragostea pe care a câștigat-o când eram în pușcărie!”, a spus Gigi Becali, joi dimineața, la Pro X.
Mirel Rădoi a debutat ca selecționer la naționala U21 cu două victorii extrem de importante. Tricolorii mici au învins Portugalia (2-1) și Bosnia (2-0) și sunt favoriți la calificarea la Euro 2019, competiție găzduită de Italia șI San Marino. România mai are de jucat cu Țara Galilor (12 octombrie) și Liechtenstein (16 octombrie), la Cluj-Napoca, ultimele două partide din grupă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER